sâmbătă, 19 mai 2012

Poezia noua

                                   




          Astazi o sa va prezint o poezie,creatie proprie compusa pentru un proiect antiviolenta.Poate nu e extraordinar de reusita,dar am decis sa o postez pentru ca mi se pare emotionanta si ilustreaza crudul adevar pe care il traiesc destule persoane in tara noastra.

                                   Copilarie pierduta
               

                            Inchisa-n cameruta ei                                   
                            Sta,tremur-o fetita,                                      
                            Cu lacrimi pe-ai sai obrajei                           
                            S-aseaza la masuta.                                     


                            Din raftul vechiului mobilier                           
                            Ea scoate-un carnetel                                  
                            Si-ncepe-a scrie pas cu pas                         
                            Povestea ei in el.                                         

                            Are numai zece-anisori,                               
                            N-are copilarie,                                           
                            Caci a pierdut-o mult acum                        
                            Si nici n-o sa mai vie.                                  


                            Nu are liniste deloc,                                    
                            Traieste-n saracie,                                       
                            Parintii ei nu sunt model                              
                            Si trista-i pe vecie.                                       


                            Cerseste pe la colt de drum,                                
                            La scoala nu mai merge,                                   
                            Parintii ei o bat,si-acum                                
                            Nimeni n-o intelege.         
                            
                            Cu ochii mici si grei si stinsi  
                            De plans si de durere       
                            Ar vrea sa scape de-acest vis, 
                            Sa nu mai sufere-n tacere.  
                              
                           Tot corpu-i plin de vanatai 
                           Si-i saraca slabuta,
                           Dar cruzii ei,parintii ei,
                           Nici n-o privesc,micuta.     


                           Desi traieste acest chin 
                           Ea-si iubeste parintii             
                           Si spera ca-ntr-o buna zi  
                           Ei vor trai ca altii.          


                           Astfel de-acum,bietul copil
                           Va suferi,va plange   
                           Si asta pana intr-o zi
                           Cand totul se va stinge.