Poezia noua

                                   




          Astazi o sa va prezint o poezie,creatie proprie compusa pentru un proiect antiviolenta.Poate nu e extraordinar de reusita,dar am decis sa o postez pentru ca mi se pare emotionanta si ilustreaza crudul adevar pe care il traiesc destule persoane in tara noastra.

                                   Copilarie pierduta
               

                            Inchisa-n cameruta ei                                   
                            Sta,tremur-o fetita,                                      
                            Cu lacrimi pe-ai sai obrajei                           
                            S-aseaza la masuta.                                     


                            Din raftul vechiului mobilier                           
                            Ea scoate-un carnetel                                  
                            Si-ncepe-a scrie pas cu pas                         
                            Povestea ei in el.                                         

                            Are numai zece-anisori,                               
                            N-are copilarie,                                           
                            Caci a pierdut-o mult acum                        
                            Si nici n-o sa mai vie.                                  


                            Nu are liniste deloc,                                    
                            Traieste-n saracie,                                       
                            Parintii ei nu sunt model                              
                            Si trista-i pe vecie.                                       


                            Cerseste pe la colt de drum,                                
                            La scoala nu mai merge,                                   
                            Parintii ei o bat,si-acum                                
                            Nimeni n-o intelege.         
                            
                            Cu ochii mici si grei si stinsi  
                            De plans si de durere       
                            Ar vrea sa scape de-acest vis, 
                            Sa nu mai sufere-n tacere.  
                              
                           Tot corpu-i plin de vanatai 
                           Si-i saraca slabuta,
                           Dar cruzii ei,parintii ei,
                           Nici n-o privesc,micuta.     


                           Desi traieste acest chin 
                           Ea-si iubeste parintii             
                           Si spera ca-ntr-o buna zi  
                           Ei vor trai ca altii.          


                           Astfel de-acum,bietul copil
                           Va suferi,va plange   
                           Si asta pana intr-o zi
                           Cand totul se va stinge.


                   

Reverie

Tarziu,invaluit de intunericul noptii

Stai solitar pe-un varf de munte,

Privesti pe cer,vezi stele multe

Si-ncepi s-oftezi…

Usor aceasta vraja te cuprinde,

Te-asezi domol pe iarba brumarie

Si-ncepi a fredona un cantec vechi,fierbinte,

Si-o vezi pe ea cum se apropie.

Cu-a sale maini subtiri si-nfiorate

Te strange-n brate-ncet si delicat,

Far-a spune macar doua cuvinte,

Copila te saruta dulce si apasat.

Si visul tau astfel se prelungeste,

Si gandul tau doar pe ea o doreste,

Devii confuz,sclav in a ta poveste

Al inimii,stapana,cea care porunceste.

Dar soarele rasare pe cerul cel senin

Si zorii diminetii te prind buimac,visand

La ea,la fata pe care

O vezi mereu razand.

Tu,derutat de noaptea

Ce tocmai a trecut

Incerci sa te ridici,

Sa ti-o alungi din gand.

Convins ca totu-i in zadar

Nu mai scoti un cuvant,

Urmezi cu pasi mici drumul tau

Plangand si regretand.

Iubesc...

    "Indragostita de luna,de soare, 

    Indragostita de-un strop de culoare,

    Indragostita de viata

    Si mereu plina de speranta!"

    Am ales sa incep acest articol cu niste versuri proprii in care,probabil,se regasesc sau s-au regasit multi dintre voi...A iubi e unul dintre cele mai pure si mai emotionante trairi,este un sentiment care pur si simplu te copleseste si fiecare percepe dragostea in felul sau.

   " Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el." – Michelangelo Buonarotti

   "A iubi nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amandoi in aceeasi directie." – Antoine de Saint-Exupery

    "Dragoste se cheama atunci cand viata ta se contopeste firesc cu cea a persoanei iubite, cand sufletul tau se impleteste strans cu al celuilalt" – Michel Zevaco

    Iubesc in primul rand viata mea,imi iubesc parintii care mi-au dat viata si m-au crescut,bunicii care ma asteapta si astazi plini de emotie in pragul portii.Imi iubesc fratele care ma ajuta mereu,care se bucura cu mine de orice reusita(si care desi o plecat de numai o zi imi lipseste atat de mult).

    Iubesc primavara,anotimpul in care toata natura invie,pasarelele se intorc inapoi,copacii infloresc,albinutele zumzaie,fluturasii colorati zboara in vazduh si completeaza mirificul peisaj.

    Iubesc oamenii,uneori chiar mai mult decat ar trebui,iubesc oamenii sinceri,cu bun simt,care stiu sa te sprijine si sa traiasca odata cu tine clipele de fericire dar si de tristete.

    Iubesc razele calde ale soarelui,iubesc murmurul raului,iubesc verdeata copacilor,iubesc trilurile pasarilor,iubesc...

   Bucurati-va de fiecare clipa si iubiti tot ce va inconjoara!

Parasire

Ultimul strop de ploaie a picat,
Ultima lacrima pe obraz a alunecat.
E tarziu deja,iar tu ai plecat,
Etimpul sa spui:totul s-a incheiat...

Tu,fata trista,fereastra-ntr-una o privesti,
Astepti macar un semn de la el sa primesti,
Si stai asa tacuta in a ta durere
Doar lunate vegheaza noaptea in sa tacere

Si trece-o saptamana,
Si trece-un an intreg,
Amintirile frumoase din suflet nu se sterg.

Si suferi in tacere,oftezi neincetat,
Iar el intoarce capul
Si rade ingamfat.

Asa este iubirea,este nepasatoare,
Te macina in suflet...
Tu suferi si te doare...

Singuratate

E noapte,e tarziu si e intuneric
Si sufletul meu pustiu e,
Caci sunt un simplu muritor pe-acest pamant
Inconjurat de doruri si d-un gand...

Un gand amar ce nu-mi da pace:
Ga sit-am oare undeva,
Un suflet cald,pe cineva,
Ca sa-mi aline durerea?

Incep mereu a ma-ntreba,
Insa nu pot elucida
Acest mister din viata mea
Ce nu-mi da pace noaptea.

Despre mine...

          Buna!...in primul rand.Numele meu este Cristina,un nume destul de comun dar care imi place totusi atat de mult.
          De ce mi-am ales sa-mi fac un blog?hmm...destul de simplu:pentru ca imi place sa scriu,sa-mi astern gandurile pe  hartie,sa ofer celorlalti informatii noi(asta de sigur celor interesati).
          Nu sunt o fire foarte deschisa ,in sensul ca nu imi place sa ma exteriorizez,nu imi place sa-i ingrijorez pe ceilalti cu problemele mele si de multe ori prefer sa ma descar prin scris.Imi place mult sa socializez,sa leg noi prietenii,sa cunosc oameni si locuri noi si sa compun in limita timpului desponibil.
         Ma intereseaza problemele adolescentilor,probleme tipice varstei noastre,sunt fascinata de oamenii talentati,oamenii simpli care au ceva ce ii face deosebiti,care te binedispun atunci cand ai nevoie,care iti sunt aproape si la bine dar mai ales la greu.
        De ce "stropi de puf"?Pentru ca pur si simplu imi place sa visez cu ochii deschisi,pentru ca sunt o fire optimista si totodata sensibila,pentru ca mi-ar place sa traiesc izolata intr-un balon de sticla in care sa ploua peste mine cu stropi de puf...poate unii ma veti considera nebuna,dar imi place sa visez,sa imi creez propriul univers in care sa fiu lipsita de neplaceri...